Cum îți pregatești casa sau apartamentul dacă vrei să vinzi ? (partea 2)

Cum îți pregatești casa sau apartamentul dacă vrei să vinzi ? (partea 2)

Cum îți pregatești casa sau apartamentul dacă vrei să vinzi ? (partea 2)

  • Publicat in21.09.2021

 Am scris zilele trecute despe cum îți pregatești casa sau apartamentul dacă vrei să vinzi.Poate nu te-ai gândit dar sunt 2 direcții importante de care trebuie să te ocupi pentru a vinde repede și bine o proprietate: aspecte ce țin de imobilul în sine (cel care va face obiectul vânzării) și altele care țin de tine, de proprietar.

În aticolul trecut am detaliat în ce constă să pregătești imobilul pentru vânzare.

Acum aș vrea să continui cu recomandările ce țin de proprietar și care pot să ajute tot procesul tranzacțional:

-         - Nu personaliza spațiul, lasă cumpărătorul să își imagineze viața lui în acel spațiu. S-a constatat că fiecare cumpărător își proiectează viața în viitoarea locuință. Cu cât sunt mai puține obiecte personale, cu atât este mai ușor pentru cumpărător să își imagineze viața sa în locuința respectivă

-          - Dă informații utile, clare, adevărate. Cumpărătorii vor vrea să știe cât mai multe informații despre proprietate. Este important ca vânzătorul să își cunoască proprietatea, să știe informații despre istoricul acesteia. Adevărul este mult mai apreciat decât informațiile false.

-          - Detașează-te emoțional de proprietate: nu te mai ”agăța” emoțional de proprietate. Se simte atunci când vânzătorul nu este tocmai hotarât că vrea să vândă. Discuțiile sunt mai puțin cordiale atunci când proprietarul nu este detașat emoțional de locuință. Ajută-l pe cumpărător să decidă să cumpere, arătându-i că esti dispus sa vinzi!

-          - Stabilește corect prețul de vânzare: printre cele mai importante criterii în cazul unei achiziții este prețul. Aici excludem variantele unei cumpărări ce are la bază motive subiective. Dacă prețul este stabilit corect, cumpărătorii nu vor întârzia să apară. Un preț prea mare va speria cumpărătorii iar un preț prea mic va ridica semne de întrebare. Alege un specialist care să te ajute să stabilești corect prețul de vânzare !

-         -  Fii dispus la negociere: Cu cât se constată mai multă flexibilitate din partea vânzătorului cu atât mai bine. Nu înseamnă că vânzătorul trebuie să cedeze la toate solicitările cumpătărorului, însă cu cât este mai dispus la negociere, cu atât mai bine. Un vânzător care nu dorește să negocieze prețul și condițiile tranzacției va îngreuna procesul de vânzare.

În concluzie, oricine atinge cel puțin punctele enumerate mai spus are șanse mari să vândă proprietatea într-un timp rezonabil, la un preț corect.

Pentru cei care consideră că nu este o ”activitate” tocmai ușor de realizat, le propun să apeleze la ajutorul unui consultant imobiliar – acesta poate face procesul vânzării mult mai ușor pentru tine.

Experiența, cunoștințele din domeniul imobiliar, nivelul de implicare fac diferența dintre consultanții imobiliari din piață.

Dacă ai nevoie de ajutorul meu, nu ezita să mă contactezi, putem discuta detaliile tranzacției pe care o plănuiești.

Navigare articole