Cartierul Zorilor din Cluj Napoca

Cartierul Zorilor din Cluj Napoca

Cartierul Zorilor din Cluj Napoca

  • Publicat in09.02.2022

 

Pentru astazi v-am pregatit câteva informații interesante despre cartierul Zorilor din Cluj Napoca.

Numele cartierului este poetic, răsunător și provine de la localizarea cartierului Zorilor, adică sus, pe culme, unde se vede prima data lumina soarelui când răsare.

Cartierul se desfășoară în partea de sud a orașului și are ca limite la nord străzile Ceahlău și B.P. Hașdeu, la vest strada Gheorghe Dima, la sud este delimitat de străzile și Mircea Eliade și Miko Imre iar la est, de Calea Turzii.

Pe străzile asfaltate ale actualului cartier, în trecut, se plimbau clujeni în trăsuri ce străbăteau străzi de pământ sau chiar străzi pietruite. Vechiul cartier se numea ”Sinuța” și deși se învecina cu zona centrală, Sinuța era considerată ca fiind periferia orașului. Vechile case cu grădini, situate pe dealul care privea peste centru au fost demolate pentru a face loc impunătoarelor blocuri actuale.

Cartierul a început să se dezvolte și să se apropie de forma pe care o știm astăzi, la începutul anilor 1980. Atunci casele cu grădini mari au fost demolate iar în locul lor s-au construit mii de apartamente. Noile blocuri au 4 etaje, 8 sau chiar 10 și adăpostesc familiile care au venit în Cluj Napoca pentru a susține partea industrială a orașului. Ceea ce făcea diferit acest cartier de restul cartierelor din oraș este planul de urbanism pe care s-a bazat. A fost gândit câte un loc de parcare pentru fiecare apartament din cartier și în plus au fost amenajate locuri de parcare pentru vizitatori. Ideea a fost preluată din occident deoarece în acea perioadă erau mult mai puține mașini în cartier raportat la numărul de apartamente.

Acum cartierul este considerat zonă semicentrală, fiind unul dintre cartiere cele mai căutate. Există mai multe căi de acces către centru dar și legături bune cu cartierele învecinate. Principalele căi de circulație sunt: str. Observatorului, str. Luis Pasteur, Calea Turzii și centura Zorilor – Mănăștur, cunoscută acum ca strada Frunzișului.

După anul 1990 s-au dezvoltat și spațiile de birouri și spațiile comerciale. De exemplu, Sigma Center s-a ridicat pe amplasamentul vechiului Observator astronomic, după mutarea acestuia în altă locație, pe strada Cireșilor.

Întreg cartierul Zorilor este animat de studenți, prin prisma faptului că pe str. Observatorului se află complexul de cămine studențești ale UTCN, iar în imediata apropiere se găsesc sediul Facultății de Arhitectură dar și unul dintre sediile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul UTCN.

În plus, la limita cartierului, în zona Grădinii Botanice este și complexul studențesc Hașdeu unde sunt căminele studențești ale Universității Babeș Bolyai dar și Facultatea de Medicină și Farmacie.

În acest context, cererea de închiriere este ridicată, principalii clienți pentru apartamentele achiziționate în scop de investiție fiind studenții.

Zona veche de blocuri s-a extins, construindu-se multe alte blocuri pe lângă Calea Turzii, înspre ieșirea din oraș, spre Feleacu. Rămânând la perspectiva dezvoltării imobiliare, în ultimii ani s-a construit foarte mult în zona numită Zorilor Sud. Blocurile impunătoare despre care am amintit anterior s-au ridicat în zona cuprinsă între sensul giratoriu de la Sigma, Calea Turzii și limita cartierului Bună Ziua, până spre cartierul Andrei Mureșanu. Referitor la această ultimă zonă dezvoltată, mulți clujeni nu ar ști unde să o încadreze exact: la cartierul Zorilor, la cartierul Andrei Mureșanu sau la cartierul Bună Ziua.

Tangențial cu limitele prezentate de autorități pentru acest cartier, s-au dat în folosință foarte recent sute de apartamente pe str. Frunzișului. Ansamblul Wings fiind unul dintre cele mai mediatizate. Acesta se deosebește atât printr-o arhitectură deosebită dar și prin regimul mare de înălțime. În plus este una dintre puținele clădiri pasive din municipiu. Vis-à-vis de Wings sunt alte câteva blocuri turn construite recent, unele dintre ele încă în curs de edificare.

Raportat la creșterea și dezvoltarea semnificativă a cartierului Zorilor din ultimii ani, s-au dezvoltat și ariile complementare de relaxare. Au apărut multe restaurante bine cotate printre cunoscători dar și locuri de întâlnire mai puțin formale, pub-uri.

Este considerat unul dintre cele mai frumoase cartiere, fiind înconjurat de multe spații verzi si obiective turistice în aer liber: Grădina Botanică, Grădina Agrobotanică și Parcul “Iuliu Prodan”, acesta din urmă fiind unul dintre cele mai mari spații verzi din municipiu, întinzându-se pe o suprafață de 3.1 hectare.

Nu ar trebui trecut cu vederea faptul că aici sunt importante spitale și clinici atât publice (Spitalul de Recuperare, Clinica de Boli Profesionale și Clinica de Boli Infecțioase), dar și foarte multe și variate clinici private.

Transportul în comun asigură legături cu cartierele învecinate. Aici găsiți orarul acestora, pus la dispoziție de CTP Cluj pentru liniile care tranzitează cartierul: http://ctpcj.ro/index.php/ro/orare-linii/linii-urbane

Cartierul Zorilor a cunoscut în ultimii ani o expansiune rapidă iar una din problemele pe care le creează această expansiune este cea a traficului auto.Deja se constată cât de greu se circulă pe str. Frunzișului. Faptul că se lucrează la faimosul sens giratoriu care costă 2 milioane de euro, dă speranțe locuitorilor din zonă că tranzitarea cartierului nu va fi imposibilă.

Navigare articole